Degeţel

          Inca o papusica a prins viata astazi. Mi se pare tare haioasa! O cheama Degeţel. De ce_ Nici eu nu stiu! Baietelul meu alege numele pentru 'bebelusi'.
              Are 27 de cm si e umplut cu bumbac. Are pantalonasi din catifea verde. Este cusuta integral de mana.

               Povestea este pentru nepotica mea: Iris Maria.

Degețica

        Odată, demult, o femeie voia să aibă un copilaş şi s-a dus la o vrăjitoare, să-i ceară un leac. Vrăjitoarea i-a dat un bob de orz şi femeia l-a pus în pământ, într-un ghiveci de flori.

       Din bob a răsărit pe dată o lalea. Femeia i-a sărutat bobocul şi floarea s-a desfăcut. În mijloc era o fetiţă cât un deget de mare, aşa că a numit-o Degeţica.

     Degetica dormea într-o coajă de alun, cu un aşternut din petale. Ziua se juca pe masă, lângă o farfurie în care maică-sa întruchipase un lac. Pe apă pusese o petală mare de lalea, iar Degeţica se plimba cu ea ca şi cu o plută.

            Într-o noapte,  la fereastră a venit  o broască mare şi  a privit-o pe Degetica. A socotit că ar fi numai bună de nevastă pentru băiatul ei şi a furat-o. A dus-o pe malul râului şi a aşezat-o, cu coaja de alun cu tot, pe o frunză mare de nufăr. Dimineaţa, broasca i-a spus că se va mărita cu băiatul ei. Împreună cu  urâtul de fiu-său a luat coaja de alun să o ducă în odaia de mâl în care aveau să stea însurăţeii. Degeţica a rămas singurică şi a început să plângă cu jale. Peştişorii, care auziseră totul, au ros repede lujerul frunzei de nufăr şi frunza a pornit la drum pe apa râului, cu fată cu tot.

          A călătorit o vreme şi s-a bucurat de frumuseţea locurilor pe unde a trecut. Numai că, la un moment dat, un cărăbuş a răpit-o de pe frunza de nufăr şi a dus-o  pe frunza unui copac. Cărăbuşului îi plăcea de ea, dar au venit ceilalţi şi toţi, mai ales cărăbuşiţele, au spus că e urâtă. Atunci nici cărăbuşului nu i-a mai plăcut, a dat-o jos şi i-a spus să plece.

         A trăit destul de bine în pădure vara, apoi toamna. A venit însă iarna, murea de frig şi nu mai găsea nimic de mâncare. Degetica s-a dus pe mirişte, la uşa unui şoarece de câmp şi a cerşit ceva de mâncare. Şoarecele, bun la suflet, a oprit-o la el peste iarnă, iar ea trebuia să deretice prin casă şi să îi spună poveşti.

          O dată, şoarecele i-a spus că va veni în vizită la ei un sobol, care avea o casă mult mai mare ca a lui şi era mult mai bogat, numai că nu vedea deloc. Degetica le-a cântat nişte cântece frumoase şi sobolul s-a îndrăgostit de glasul ei. I-a poftit să se plimbe prin galeria ce se întindea de la casa lui la casa şoarecelui. Le-a spus să nu se sperie, că în galerie este o rândunică moartă.

       Noaptea, Degetica s-a dus la rândunică şi, mângâind-o, a simţit că îi bătea inima. A început să o îngrijească şi pasărea şi-a revenit. A stat toată iarna acolo, în galerie. Primăvara a ieşit şi a zburat. A chemat-o şi pe Degeţica, dar ea nu s-a îndurat să-l părăsească pe şoarecele cel cumsecade.

       Peste vară, însă, şoarecele a obligat-o să se pregătească de nuntă cu sobolul. A venit toamna şi se apropia ziua nunţii. Într-o zi, Degeţica a ieşit în câmp să plângă fără să o audă nimeni. A auzit-o chiar rândunica. A luat-o şi a dus-o în ţările calde, unde petrec rândunelele iarna.

Rândunica şedea chiar în grădina în care trăia craiul florilor, un omuleţ cât Degetica de mare. Craiul cel frumos s-a îndrăgostit de fată şi a luat-o de soţie. La nuntă a primit multe daruri, însă cel mai frumos a fost o pereche de aripi. Cu ele a putut să zboare şi ea cum zburau toţi spiriduşii al căror crai era soţul ei. Craiul a socotit că îi trebuie un nume frumos,  pe măsura frumuseţii ei,  şi i-a spus Maia.