Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. Si totusi e stare de veghe Si totusi murim repetat Si totusi mai cred în pereche Si totusi ceva sa-ntâmplat. Pretentii nici n-am de la lume Un pat, întuneric si tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu. Motoarele lumii sunt stinse Retele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeste-le tu c-un sărut. Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumea femeie Cu plozi scrisi în numele meu. Afară roiesc întunerici Aici suntem noi luminosi Se ceartă-ntre ele biserici Făcându-si acelasi repros. Si tu si iubirea există Si moartea există în ea Imi place mai mult când esti tristă Tristetea, de fapt, e a ta. Genunchii mi-i plec pe podele Cu capul mă sprijin de cer, Tu esti în puterile mele, Desi închizitii te cer. Ce spun se aude aiurea, Mă-ntorc la silaba dintâi, Prăval peste tine pădurea: Adio, adică ră...
Comentarii
Trimiteți un comentariu